Fiecare întâlnire cu adolescenţii este specială, iar la Dumbrăviţa întâlnirea cu elevii claselor a VII şi a VIII-a, a fost o adevărată sărbătoare. Intenţia mea în cadrul seminarului de dezvoltare personală la adolescenţi a fost să-i susţin în ceea ce simt,să le dezvolt încrederea în forţele proprii şi mai ales să-i conştientizez de faptul că adolescenţa e vârsta cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului.

Adolescenţa este o rampă de lansare către maturitate , "vârsta de aur" a formării caracterului nostru, se identifică astăzi , din ce în ce mai vizibil , cu o monocromie, cu o lipsă de originalitate în care adolescenţii se complac,tranziţia spre nou fiind făcută intensiv şi pe nemestecate.
Majoritatea aderă fără spirit de discernământ la "noul val", începând cu vestimentaţia,cu genurile de muzică şi terminând cu isteria produselor de tip fast- food.
Este foarte important ca fiecare tânăr să-şi zidească un sistem de valori ,să-şi găsească un model de comportament până la definirea propriei personalităţi.
Le-am explicat cât de important este să nu îşi piardă nicicând freamătul adolescentin, să îşi sporească permanent lumina,dar, mai presus de toate , să rămână autentici," nefalsificaţi" de surprizele imprevizibile ale destinului.
Adolescenţii sunt prietenii mei cei mai apropiaţi fiindcă le ştiu neliniştile şi frământările, am înţeles că toate cuvintele lor maliţioase nu sunt decât un scut împotriva lumii, iar toată bravada , doar un balsam pentru rănile lor.
Viaţa este cel mai destoinic magician. Uneori ghiduş, alteori dramatic, grav sau solemn, reuşeşte să ne surprindă de fiecare dată.
Se întâmplă uneori să ne simţim prinşi în mreaja unor dificultăţi aparent fără scăpare, pentru ca mai apoi, o simplă atingere delicată a unui prieten sau adierea celei mai firave speranţe să rupă pânza capcanei aparent indestructibilă.

PSIHOLOG MONICA PUHA

Toate momentele importante din istoria poporului român au fost posibile datorită unităţii. De aceea, de 1 Decembrie, dumbrăvicenii şi-au unit forţele într-o sărbătoare a patriotismului, mândriei şi prieteniei.

Dumbrăviţa este o localitate curat românească, care poartă peste veacuri testamentul credinţei, obiceiurilor şi identităţii moştenite din străbuni. În acest an, având în vedere că se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire, toate instituţiile: primăria, şcolile, bisericile corurile, artiştii, UAC Europe şi Asociaţia Nemus au decis să-şi unească forţele pentru o sărbătoare inedită. Spectacolul: „Uniţi de 1 Decembrie”, care a avut loc sâmbătă la Căminul Cultural din Dumbrăviţa a fost un spectacol oferit de dumbrăviceni- dumbrăvicenilor, la care au participat toţi locuitorii comunei, de la cei mici, care au pregătit sub îndrumarea cadrelor didactice cântece, poezii şi scenete, la cei mare, care s-au implicat cu toţi pentru ca acest eveniment să fie cu adevărat unul al unirii şi prieteniei. Spectacolul a fost prezentat de preotul Bogdan Ciocotişan şi a început cu un scurt discurs adresat de primarul comunei, Felician Ciceu, Magdalena Tomşa, directoarea şcolii şi Iulian Gheorghe, directorul UACE. Apoi s-a intonat imul de stat şi a urmat mini-concertul Corului Theotokos AL Parohiei Dumbrăviţa, apoi programul elevilor şcolii Dumbrăviţa, Corul Bărbătesc din Chechiş, Ansamblurile din comună, coordonate de Ionuc Cetăţean şi cu tinerele talentele locale, dintre care nu a lipsit Marcela David. La final, toţi cei prezenţi au primit gustarea tradiţională de 1 Decembrie: fasole şi cârnaţi.

{gallery}imagini/uniti-de-1-decembrie{/gallery}

La început a fost un clinchet de clopoţel. Apoi celebrul: „ho-ho.ho”. Apoi o bucurie de nedescris. Moşul a venit la toţi copiii din Dumbrăviţa. Şi, în loc de reni, a luat „avionul UACE”, sponsorul Moşului, cum au spus copiii. Toţi preşcolarii şi şcolarii din comună au primit din partea Moşului un pachet cu dulciuri şi promisiunea că îi va vizita şi anul viitor, tot cu ajutorul prietenilor de la „fabrica de avioane”, care au făcut o tradiţie din răsplătirea copiilor buni şi cuminţi de Moş Nicolae.

{gallery}imagini/mos_craciun{/gallery}

În weekendul trecut a avut loc cea de-a treia ediţie a taberei gratuite de limba engleză, organizate de UACE. Timp de două zile, 15 elevi au avut posibilitatea să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de limba engleză într-un mod inedit şi atractiv, alături de profesoara Oana Teremtuş şi să participe la cursurile de dezvoltare personală şi team building alături de psihologul Liana Covaciu. Iulian Gheorghe, directorul UAC Europe a spus că-şi doreşte ca acest eveniment să aibă loc în fiecare an.

Impresiile participanţilor

A fost o experienţă interesantă şi educativă. Mi-a plăcut. (Pogăcieş Oana)

Această tabără a fost frumoasă şi interesantă, am învăţat multe lucruri utile şi interesante. (Mic Claudia)

În aceste 2 zile am învăţat multe şi despre mine şi multe alte lucruri. Dacă ar fi să reiau aceste 2 zile, nu aş schimba nimic. (Costin Emilia)

Au fost 2 zile frumoase în care am învăţat multe lucruri noi, cum să ne comportăm în unele situaţii. Exceptând gălăgia de aseară a fost foarte frumos. (Carla Păscan)

Pentru toţi participanţii a fost o experienţă de neuitat. Ne-ar fi plăcut ca această activitate să ţină mai mult timp. (Ciocotişan Adrian)

Au fost 2 zile dar mi-a plăcut foarte mult, ne-am distrat şi a fost o experienţă interesantă şi educativă. Mi-a plăcut. (Zupcsek Amalia) Au fost 2 zile în care ne-am distrat, ne-am făcut prieteni noi, dar a, şi făcut multe activităţi interesante. (Donca Delia)

În aceste 2 zile în care ne-am distrat, ne-am jucat jocuri noi, ne-am făcut prieteni noi şi nu o să uit niciodată ceea ce s-a întâmplat în tabără. (Păşcan Daciana)

Această tabără a fost foarte interesantă, educativă şi distractivă (Trif Diana)

În tabăra de engleză a fost superb şi interesant; din aceste 2 zile am învăţat multe şi ne-am distrat. (Viman Larisa)

În această tabără m-am distrat enorm. Mi-am făcut prieteni noi, am învăţat lucruri noi, jocuri noi şi multe altele. A fost foarte interesant şi până la anul o să învăţăm mai multă engleză pentru a mai veni aici. Îmi place mult. (Sabo Nicoleta)

Această tabără a fost una foarte frumoasă. Ne-am jucat dar am învăţat şi lucruri noi şi multe altele. A fost o experienţă de neuitat. (Lupan Mihai)

A fost o experienţă extrem de minunată (Sălişcan Tudor)

În această tabără am învăţat lucruri noi, ne-am distrat şi în acelaşi timp ne-am făcut prieteni noi, a fost foarte frumos, am învăţat să mă cunosc pe mine însumi, mi-a plăcut foarte mult (Bele Roxana)

A fost o tabără minunată, chiar nu mă aştaptam să fie aşa frumos, pe majoritatea i-am cunoscut de aici dar am avut ocazia să cunosc alţi copii noi. Minunat. (Raisa Măguţ)

Încă de la înfiinţare, Asociaţia American International School of Transylvania şi-a asumat rolul de a fi Poarta deschisă spre lume. Prin derularea de activităţi de educaţie de înaltă calitate, echipa noastră doreşte să investească în copiii care au un potenţial deosebit de învăţare, indiferent de statutul social al părinţilor. În acest sens, începând cu luna noiembrie am demarat proiectul Every Child Matters (Fiecare copil contează) în cadrul căruia şapte colegi de-ai noştri din Statele Unite ale Americii, Germania, Danemarca şi Polonia fac activităţi de educaţie non formală în limba engleză cu copiii din Dumbrăviţa, Rus, Chechiş, Unguraş şi Şindreşti.

Chiar dacă locuiesc în zone rurale şi au acces la mai puţine activităţi extraşcolare, aceştia ne- au întâmpinat cu mult entuziasm, apreciind activităţile desfăşurate împreună cel puţin la fel de mult ca şi copiii cu care lucrăm în Baia Mare. Credem cu tărie că toţi copiii merită şansa de a interacţiona cu tineri din străinătate care să-i inspire spre a învăţa limba engleză şi să-i motiveze să-şi atingă potenţialul maxim spre a ajunge acolo unde nici nu îndrăznesc să spere. Ne dorim să sprijinim educaţia acestora şi mulţumim la rândul nostru companiei Universal Alloy Corporation Europe care susţine asociaţia noastră pentru a ne putea realiza obiectivele ambiţioase.

În acest an s-au împlinit 95 de ani de la cel mai important eveniment din istoria României: înfăptuirea Marii Uniri, idealul de veacuri al poporului român. În acest context, Asociaţia Nemus, în parteneriat cu GAZETA de Maramureş, realizează cu sprijinul Consiliului Judeţean un proiect inedit care a cuprins realizarea unei reviste cu acelaşi nume şi organizarea unui simpozion, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, care a avut loc marţi, 3 decembrie.

Aşa cum, în urmă cu 95 de ani, apelul către maramureşeni se încheia cu cuvintele: "să ne arătăm vrednici de vremurile pe care le trăim" şi noi, generaţiile de astăzi trebuie să ne arătăm vrednici de istoria şi înaintaşii noştri. Să-i cunoaştem şi să-i cinstim. Acesta este motivul pentru care Asociaţia Nemus în partenereriat cu GAZETA DE Maramureş, cu sprijinul Consiliului Judetean Maramures a realizat un proiect intitulat sugestiv: "Maramuresul si Marea Unire", pentru ca tinerii de azi să ştie că au motive să spună cu mâna pe inimă că sunt mândri că sunt români, că sunt maramureşeni. Iar după simpozionul organizat marţi, 3 decembrie la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, toţi participanţi, indiferent de vârstă au avut argumente să spună acest lucru.

Evenimentul a început cu intonarea Imului Naţional, prilej cu care directorul Bibliotecii Judeţene, Teodor Ardelean a trecut în revistă pe scurt „cutumele” legate de intonarea şi ascultarea imnului. A urmat mesajul preşedintelui Asociaţiei Nemus, Iulian Gheorghe, care nu a putut fi prezent la eveniment dar a ţinut să transmită câtrva cuvinte participanţilor, apoi a urmat o scurtă lecţie de istorie, altfel decât în manale, prezentată de doi dintre cei mai buni istorici din zonă, Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei şi Lucia Pop, de la Muzeul din Baia Mare. Gheorghe Todincă a spus: „era în vara anului 1914, când Mihai a lui Ilieş, a lui Dumnezeu, îi era porecla, stătra cu pălăria pe ceafă coasea şi îşi aştepta nevasta să vină la el şi a venit un bătrân foarte supărat. Îl întreabă : „de ce eşti supărat?”. Bătrânul zice: „băiete, amu e bai mare. L-o puşcat pe arhiduce şi amu a începe războiu şi tare mare bai a fi cu voi”. El nu bagă în seamă, peste o lună aud clopotele că începe războiul. Poporul se duce la crâşmă se îmbată, se pupă, îşi iau rămas bun unul de la altul. S-au dus pe fronturi peste 9500 de maramureşeni, ţărani şi vreo 100 de intelectuali. Au murit pentru cauze străine, Regimentul 85 Infanterie din Sighet a luptat în Galiţia, a luptat în Italia. Primul război mondial s-a terminat la ora 11, în ziua a 11-a, în luna a 11-a a anului 1918. Atunci tunurile au amuţit. Cu toţii au auzit o linişte nefirească şi au început să- şi pună marile întrebări: „de ce ne-am bătut noi, pentru cine ne-am bătut noi?”. Întorşi acasă de pe fronturi au hotărât să facă o lume nouă”. Todincă a detaliat apoi drumul maramureşenilor la Alba Iulia şi a explicat ce au văzut maramureşenii în Cetatea Marii Uniri la 1 decembrie 1918 şi a explicat că trebuie să inoculăm tinerelor gebneraţii dragostea de ţară, pentru că în ultima vreme apare tot mai des o sintagmă: „cine nu-şi cuoaşte istoria, riscă să-şi piardă geografia”.

Apoi a vorbit profesorul Traian Rus, care a decis să cinstească Ziua Naţională a României într-un mod aparte, care va fi detailalt în numărul viitor al GAZETEI. Teodor Ardelean a vorbit despre ziua de 1 Decembrie 1990, când s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Naţională la Alba Iulia şi când a plecat în Cetatea Unirii, împreună cu unul dintre făuritorii ei, Gheorghe Lupşa din Ilba: „A fost singurul dintre cei prezenţi în 1918 la Alba Iulia care a mai vebit la Alba Iulia. L-am dus pe bietul Gheorghe Lupşa acolo şi au fost momente demenţiale acolo. El s-a întâlnit şi cu regele în tinereţe şi a zis că dacă se întâlneşte cu Iliescu şi cu Roman ce să le ceară. El fusese în tinereţe scriitor de vagoane în gara Satu Mare şi am zis să le ceară să-l facă membru al Uniunii Scriitorilor. El se pregătea să le ceară asta. A doua zi l-am prezentat. I-am spus unui maior să-i transmită generalului Cheler să-i dea onorul unuia care a făcut Unirea. Dar nu a îndrăznit. Am strigat eu : „domnule general Cheler veniţi în pas de defilare să-i daţi onorul unuia care a făcut Unirea”. A fost un moment psihologic. Până la urmă a intrat în jocul ăsta, i- a dat onorul, bătrânul plângea, l-am predat lor şi a mers cu ei să depună coroane, dar nu l- au întrebat nimic”.

Lucia Pop a vorbit despre mărturiile unor oameni despre ceea ce s-a întâmplat în 1918, nu numai la Unire, prezentând de asemenea date şi personalităţi importante şi inedite.

Asociatia corporatistă “Nemus” este o structură eficientă prin care reuşim să punem în practică politica noastră de implicare în comunitate.

Prin intermediul Asociatiei “Nemus” dorim să ne implicăm în dezvoltarea socială şi culturală a comunităţilor locale. În acest sens, dorim să promovăm drepturile copiilor, să desfăşurăm programe educative şi sportive stimulative, să ne implicăm în proiecte de prevenire a abandonului social precum şi în alte programe, destinate categoriilor sociale defavorizate si numai.

Am ales să ne implicăm şi suntem responsabili!

Pentru UAC Europe, responsabilitatea corporatistă este un aspect fundamental pentru modul în care ne desfăşurăm activitatea. Gândim şi acţionăm într-o manieră responsabilă, pentru că suntem convinşi că fiecare dintre noi este răspunzător faţă de mediul şi comunitatea în care trăieşte. Dezvoltăm o cultură corporatistă, la toate nivelele organizaţionale, oferim modele şi exemple de implicare prin ceea ce suntem şi ceea ce facem. Ne implicăm în problemele comunităţii şi suntem interesaţi să găsim soluţii pentru acestea.

GHEORGHE T. PRICOP - MONOGRAFIA LOCALITĂŢII DUMBRĂVIŢA, ED. GUTINUL, BAIA MARE, 2011

Atestare documentară, Toponimie, Istorie

Localitatea Dumbrăviţa este atestată documentar din anul 1411, sub denumirea de Dobrawycha, fiind pomenită în continuare de mai multe ori, cu acelaşi nume – cu mici modificări, la 1491 Dobrawycza, în 1601 Dobravicza, la 1820-1851 Dobrawicza.
Unul din actele de atestare a localităţii Dumbrăviţa este şi actul prin care Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, Boemiei şi împărat roman în intervalul de la 31 martie 1387 până la 9 decembrie 1433, donează despotului sârb Ştefan Lazarovici, în schimbul unui oraş de la Marea Adriatică, în anul 1411, oraşul Baia Mare, minele de aur şi 14 sate din jurul oraşului, între care şi Dumbrăviţa, care până atunci aparţinea de Ţara Chioarului.
În anul 1913, în urma apariţiei unor legi aspre, elaborate de stăpânirea austro-ungară când tuturor satelor din Transilvania şi Maramureş le-au fost schimbate numele ce-l purtau de veacuri cu nume noi, de provenienţă maghiară, Dumbrăviţa a primit numele de Szakallas-dombo, care în 1918 a fost din nou schimbat cu nume românesc. Numele, ce suna atât de frumos şi românesc, l-a primit de la primii locuitori aşezaţi aici, după numele poienii de pe malul Lăpuşului ce făcea hotar cu râul Chechişel. Avea cel mai fertil teren pe care locuitorii aşezaţi aici, cultivau cereale şi căruia îi spuneau „Dumbravă”. Cei aşezaţi aici fiind mereu în căutare de noi terenuri au pornit şi pe apa Chechişelului spre izvoarele lui, găsind încă o poiană frumoasă, mai puţin fertilă, dar care nu lasă trecătorii în timpul verii să nu poposească aici, în mijlocul florilor de iarbă grasă cu aerul înmiresmat, cu izvoare de ape cristaline, pe care au numit-o „Dumbrăviţa”. Numele localităţii Dumbrăviţa este curat românesc şi l-a purtat veacuri de-a rândul, atestând că localitatea a fost întemeiată de români, ţărani liberi.
O dovadă că aceste meleaguri au fost locuite de români este numele apelor ca: Valea Bârgăului, Valea Pădurii, Valea Porcului, Valea Ogrăzilor etc. La fel numele părţilor de hotar: Muncel, Hotară, Moine, Ciungi, Lazuri, Mociră, Şes etc, toate acestea sunt dovezi că localitatea Dumbrăviţa a fost întemeiată şi locuită de români. Pe aici cobora Grigore Pintea Viteazul cu oştenii lui în drumul lor spre cetatea Chioarului, de aici avea el şi oşteni înrolaţi în ceata lui. Casa Marcului era numită casă de sfat, punct de legătură aflat la jumătatea drumului dintre Budeşti şi Cetatea Chioar.
Istoria acestei localităţi este strâns legată secole de-a rândul de cea a oraşului Baia Mare, Aproape toţi cei care au stăpânit oraşul Rivuli Dominarul (Baia Mare) şi târgul Medius Mons (Baia Sprie), au călcat şi stăpânit şi localitatea Dumbrăviţa. Fiind aşezată la răscruce de drumuri şi în hotar cu Ţara Chioarului, de al cărei trecut istoric mai este legată periodic prin secolele XII-XIV şi o perioadă în secolul al XX-lea, prezenta o deosebită importanţă.
Localitatea favorizată de poziţia sa geografică, de bogăţia solului, de clima blândă prielnică, a asigurat condiţii bune pentru întemeierea unei aşezări omeneşti încă din vremuri îndepărtate.

Originea satelor şi denumire, hotare, statut şi obligaţii feudale, evenimente

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, 14 sate din jurul oraşului Baia Mare sunt trecute definitiv la domeniul Baia Mare. Din domeniu făceau parte: Dumbrăviţa, Rus, Unguraş, Şindreşti, Dăneşti, Plopiş, Şurdeşti, Groşi, Chechiş, Şişeşti, Mocira, Ferneziu, Firiza şi Ocoliş, iar mai târziu se adaugă şi Bontăieni şi Negreia. Atunci a primit şi numele de „Fisculaş”. Acolo unde s-a pus o rezistenţă mare, unde s-au înregistrat împotriviri, a fost colonizată populaţia maghiară, care a primit cele mai bune părţi de hotar, precum şi în satele Dumbrăviţa şi Unguraş, iar românii s-au retras la margini şi în păduri.
Aceştia, pe lângă agricultură, munceau şi în minele din jur. Treptat, au părăsit satele, aşezându-se în oraşele Baia Mare şi Baia Sprie. Coloniştii unguri rămaşi în cele douăa sate, Dumbrăviţa şi Unguraş, au trăit în strânse legături cu românii, ajutându-se reciproc, dar şi asimilându-se acestora.

Cultură şi religie. Activitatea religioasă.

Din vremuri îndepărtate, locuitorii localităţii Dumbrăviţa au aparţinut cultului religios ortodox, singurul şi primul mijloc de cultură. Sub principii maghiari independenţi ai Transilvaniei, cărora le erau supuşi toţi românii din părţile Ungariei, biserica românească în veacul al XV-lea şi al XVII-lea a trecut prin foarte grele încercări şi prin mari pericole, datorită protestantismului ajuns la putere covârşitoare. Poporul era îndemnat să-şi părăsească biserica ori prin momeli ori prin ameninţarea de a-şi pierde averea moştenită de la părinţi.
În această deplorabilă stare, Biserica Românească din Ardeal era presată spre o Uniune cu Biserica Ungară Calvinească, atunci când Transilvania ajunsese în 1691 sub sceptrul casei de Habsburg.
Localitatea Dumbrăviţa şi toate satele aparţinătoare domeniului Baia Mare au fost supuse unui tratament mai sever din partea oficialităţilor şi a preoţilor iezuiţi care, pentru a slăbi rezistenţa credincioşilor, le mai făceau şi promisiuni că le vor zidi biserici noi de piatră.
În această perioadă Dumbrăviţa avea două biserici: una de lemn, zidită cu mulţi ani în urmă, şi una de piatră. Prima era a românilor de credinţă ortodoxă, cea de piatră a celor de naţionalitate maghiară, rămaşi foarte puţini la număr. Prima se afla lângă cimitirul de la Xentea Brânzei (azi ograda lui Brânzei Dumitru), iar cealaltă lângă cimitirul vechi (Botoş Avram).
Unirea românilor cu Roma a provocat multe greutăţi stăpânirii din acele timpuri, românii prin lupta lor reuşind să se separeu de biserica pur catolică, obţinând dreptul de a se numi greco-catolici.
În anul 1701, biserica de lemn din Dumbrăviţa este cumpărată de Ioana, preoteasa Perhaiţa din Libotin şi transportată în Dobricul Lăpuşului, unde se găseşte şi azi ca monument istoric. Timp de aproape 15 ani, parohia localităţii Dumbrăviţa şi a satelor din jur a fost cârmuită de episcopia Bălgradului (Alba Iulia). În 1713, episcopia Bălgradului este desfiinţată, iar parohia din Dumbrăviţa şi satele din jur sunt anexate episcopiei Oradea. Aceste parohii au stat sub ocârmuirea episcopiei Oradea timp de 26 de ani, când 94 de parohii româneşti, între care şi cea din Dumbrăviţa, prin decizia stăpânirii au fost trecute la episcopia ruteană a Muncaciului, cu reşedinţa la Uzgorod (Ungvar). Românii din cele 94 de parohii au stat sub ocârmuirea ruteană vreme de 114 ani.
Adunarea genrală a naţiunei române din Transilvania ţinută pe câmpul Libertăţii în Blaj la 1848 în şedinţa a doua din 4/16 mai, între cererile poporului român sub puntul 2 al protocolului hotărăşte următoarele: „Naţiunea română pretinde ca Biserica Română, fără deosebire de confesiune, să fie şi să rămână liberă, independentă de orice altă biserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea Mitropoliei Române şi a Sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputaţi bisericeşti şi mireni, În acelaşi Sinod să se aleagă şi episcopi româneşti liberi prin majoritatea voturilor fără candidare”. Împăratul Francisc Iosif prin cherograful din 12 decembrie 1850, publicat numia la 12 februarie 1851, a decretat reînfiinţarea Mitropoliei de Alba Iulia pentru românii Uniţi cu Biserica Romei şi înfiinţarea altor două episcopii noi, una cu reşedinţa la Gherla iar alta cu reşedinţa la Lugoj.

Învăţământul

Învăţământul în localitatea Dumbrăviţa, ca şi pe întreg teritoriul locuit de români în Imperiul Austriac, se dezvoltă în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, sub prescripţiile absolutismului luminat al împăraţilor din Viena. În acest scop, Curtea a înfiinţat, în 1760, Comisia aulică de învăţământ. În deceniile anterioare ale anului 1760, învăţământul se făcea de către preoţii şi călugării iezuiţi, care dominau şi localitatea Dumbrăviţa. Legile date de stăpânirea habsburgică în anii 1770-1775 permiteau românilor să aibă şcolile lor confesionale.
Împăratul Iosih al II-lea stabileşte în 1787 ca limbă de predare în şcoli limba germană, fără să ţină seama de legile date anterior, între 1770-1775.
În ciuda legilor date de stăpânirea habsburgică şi a decretului din 1787, autorităţile maghiare aduc o hotărâre în anul 1790, în sensul că: „Să se introducă oficial în registre întrebuinţarea limbii maghiare”.
În anul 1900, doi tineri din Dumbrăviţa, Avram Lupan şi Pavel Rogojan, meşteri dulgheri şi care cunoşteau mai multă carte, îndrumaţi de preoţii Vasile Lucaciu şi Dimitrie Cionte, construiesc o şcoală din lemn, din fondurile bisericii, ce este numită „Şcoala confesională greco-catolică”

Arhitectura

În localitatea Dumbrăviţa şi în toată depresiunea văii Chechişelului s-a dezvoltat o arhitectură populară în lemn de foarte veche tradiţie. Se ştie că aici, în urmă cu două-trei secole, gospodăriile locuitorilor erau construite din trunchiuri de lemn rotund de la 15-20 cm grosime. Începând cu secolul al XVII-lea tehnica se schimbă, cadele fiind făcute din grinzi fasonate de stejar şi gorun, unele de dimensiuni uriaşe, care dau locuinţelor o masivitate impresionantă.
Casele aveau două camere şi tindă, prispă în faţă şi lateral, care mai târziu a devenit la modă, cu stâlpi sculptaţi şi târnaţ închis cu scânduri încrustate, din care mai există şi azi. La început acoperişurile erau din paie în formă ţuguiată, mai târziu cu draniţă şi şindrilă.
În interiorul caselor ţărăneşti totul era lucrat de mâna harnicelor ţărăncuţe, exprimând o fantezie bogată, un bun simţ artistic şi estetic, îmbinat cu nevoia de ordin funcţional al obiectului în raport cu locul pe care-l ocupă.

Portul

Bărbaţii purtau în timp de iarnă sumane şi cioareci de lână, cojoace şi căciuli de miel, încălţaţi cu opinci de piele, iar vara purtau cămăşi din pânză de cânepă, mai târziu ţesută cu bumbac. Purtau pălării de paie şi umblau desculţi. Totul era lucrat de ei şi soţiile lor. Femeile purtau rochii şi cătrinţe tot din lână, gube de două tipuri: cu şuviţe (biţi) şi fără şuviţe (pocoase), cojoace închise cu nasturi şi înflorate cu lână vopsită în diferite culori şi încălţate cu opinci de piele. Vara purtau cămaşă şi poale largi lucrate cu multă pricepere de mâna lor, umblau desculţe, iar care erau mai înstărite, în sărbători, purtau ghete sau sandale.

Tradiţii şi obiceiurile fac parte din “testamentul” şi brand-ul oricărei comunităţii, iar localnicii au datoria să le ducă mai departe. Acesta este motivul pentru care a luat fiinţă “Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului de pe Fisculaş”, o manifestare care a crescut de la an la an. În acest an, Sărbătoarea Dumbrăviţei este una specială, deoarece coincide cu împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a comunei. Iar cu sprijinul Universal Alloy Corporation, primăria a reuşit organizarea unei ediţii care se ridică la importanţa momentului. 

Prima ediţie a Sărbătorii Comunei a avut loc în 2005, următoarele ediţii în 2006, 2007. În 2008, tradiţia a fost întreruptă din cauza calendarului alegerilor, iar în 2009 din cauza crizei. A fost reluată însă şi mai puternic în 2010, iar anul acestă sărbătoarea va fi una cu totul specială, asta şi datorită sprijinului oferit de Universal Alloy Corporation sau „fabrica de avioane” cum o numesc localnicii care de altfel a sprijinit manifestarea şi anul trecut.

Primarul Felician Ciceu rememorează începuturile sărbătorii: „În 2005 eram viceprimar iar colegul, actualul viceprimar era primar. Toate comunele din jur se gândeau să-şi serbeze o zi a lor, am vrut să scoatem în evidenţă tradiţia locului, să nu moară ideea de autentic, popular şi tradiţional. Şi am pus în practică o idee la care lumea a răspuns pozitiv. Aşa că oamenii au început să-şi facă costume populare, să le caute şi să le spele pe cele vechi. În acel moment aproape dispăruse tradiţia portului popular. Se purta port popular doar la Biserică de Rusalii, de Crăciun şi la Paşti. Iar acum s-a reuşit să se reactiveze această tradiţie”.

În 2006, autorităţile locale au început să-i premieze pe tinerii care intrau oficial în rândul cetăţenilor cu drepturi şi obligaţii civice, dar şi pe cele mai longevive cupluri din comună, care sărbătoreau nunta de aur. Primarul spune că: „Şi anul acesta avem vreo 12 cupluri care sărbătoresc peste 50 de ani de căsnicie. I-am premiat pe cei care împlineau 50 de ani. Dar au rămas o parte care au peste 50 de ani. Anul acesta avem un cuplu care împlineşte 64 de ani de la data căsătoriei. Este vorba de Vasile Pricop cu Aurelia. Separat, premiem tineretul pentru că vrem să le dăm puţină atenţie din punctul de vedere al implicării. Că o dată ce împlinesc 18 ani, sunt persoane majore cu drepturi depline şi atunci îl conştientizezi că-i important pentru comună. Este important să rămână tinerii în comună, pentru că vedeţi ce se întâmplă la nivel naţional. Anul acesta vor fi peste 80 de tineri premiaţi, iar în total cu bătrânii vor fi circa 100 de premianţi. Este un moment deosebit, iar la ediţiile anterioare chiar erau foarte emoţionaţi. Este un moment în care se simt bine, sunt apreciaţi de comunitate, după care li se oferă o masă. Este un gest”.

„Anul acesta, împlinind 600 de ani de la atestarea documentară vom avea şi o lansare de carte, va fi lansat un album de fotografie şi revista comunei. Albumul este al unui fost primar până în 1989, Ştefan Mihali care la ediţiile trecute a adunat aceste fotografii, le-a scanat, le-a mărit şi a făcut o expoziţie în Căminul Cultural pe diverse domenii de activitate (agricultură, sâmbra oilor, vânătoare, port popular, nuntă, armată etc). Iar anul acesta fotografiile au fost cuprinse într-un album. Ştefan Mihali a scris şi o carte „Istorie – oameni şi fapte” în care a cuprins fii satului, oamenii importanţi cu tot ce au realizat de-a lungul vieţii pentru localitatea de naştere” – Felician Ciceu, primarul comunei Dumbrăviţa.

Programul evenimentului
Program 2 iulie (sâmbătă) :
 
ora 18:00 - Înmanarea în cadru festiv a diplomelor de cetăţeni ai comunei, tinerilor care împlinesc 18 ani şi familiilor care serbeaza nunta de aur
 
ora 19:00 - Lansare de carte Monografia localităţii Dumbraviţa. Autor Gheorghe T.Pricop
- Lansarea albumului Dumbravita în fotografii şi deschiderea expoziţiei de fotografii vechi din colecţia Ştefan Mihali.
 
ora 19:30 - Program artistic prezentat de ansamblurile din comuna Dumbraviţa
 
ora 21:00 - Concert Sweet Kiss si Lally
 
Seara specială dedicată tinerilor şi celor ce iubesc muzica uşoara
 
Program 3 iulie (duminica):
 
ora 13:00 - Parada portului popular
 
ora 13:30 - Deschiderea oficială a "Festivalului cântecului şi dansului de pe Fisculaş"
 
ora 14:00 - Programe artistice prezentate de ansamblurile din comunele : Copalnic Mănăştur, Coltău, Deseşti, Groşi, Recea, Şiseşti, Dumbraviţa şi Ansamblul Tulnicu.
- Tinere talente ale comunei
 
ora 18:30 Invitaţi de onoare ai festivalului :
- Ansamblul folcloric Transilvania,
- Ansamblul Codrişoru al Casei de Cultura a Sindicatelor Bistriţa Năsăud,
- Florentina şi Petre Giurgi
 
Prezintă Sergiu Vitalian Vaida şi Nănaşii
 
ora 22:00 - Foc de artificii
 
ora 22:30 - Danţul satului

Universal Alloy Corporation este unul dintre cei mai importanţi jucători în una dintre industrii din lume: componente pentru avioane. UAC a devenit sinonim cu calitatea, promptitudinea şi respectarea cuvântului dat.

Compania Universal Alloy Corporation a fost înfiinţată în 1968 în Statele Unite. Pe atunci purta acelaşi nume, dar avea un alt
domeniu de activitate: făcea numai matriţe pentru industria producătoare de instrumente. În timp a început să se dezvolte,
astfel că, la un moment dat a construit două trepte de extrudare.
Din păcate piaţa a căzut la momentul respectiv şi compania a rămas cu treptele de extrudare. Numai că, compania a transformat eşecul în succes. Astfel a început o nouă etapă. Practic aşa a început UAC, prin 77-78 să introducă produse extrudate.

În 1989 compania UAC a fost cumpărată de un investitor elveţian şi, odată cu preluarea, John Ball a devenit preşedinte al UAC.
Iulian Gheorghe, directorul tehnic, UAC Europe spune că: „El împlineşte anul acesta 22 de ani la conducerea companiei şi chiar vom organiza o mică petrecere pentru el. Este un om extraordinar din punct de vedere profesional. În momentul în care a venit la
Companie a adus un manager general şi un manager pe calitate. Iar compania s-a transformat de la trei trepte de extrudare la patru trepte de extrudare. Într-adevăr avea piaţă de desfacere foarte mică pe partea de aviaţie dar nu avea cea mai bună calitate şi cea mai bună livrare. Ori, John a implementat acest principiu potrivit căruia trebuie să facem un produs de calitate şi să-l predăm la timp. De asemenea, a avut o viziune pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea companiei.
În 1997 Compania a ajuns să aibă 14 trepte de extrudare şi să fie al doilea producător mondial de produse extrudate mici şi mijlocii. Compania se afla la data respectivă numai în Elveţia şi în California. În California ocupase tot terenul disponibil. În Los

Angeles era chiar lângă Dysneyland. Iar în 97, într-adevăr şi condiţiile economice erau foarte favorabile, s-a decis deschiderea unei noi fabrici pe Coasta de Est. Pe de o parte pentru că nu mai avea loc iar pe de altă parte pentru că erau mulţi cumpărători în partea de centru şi est a Americii. S-au analizat câteva locuri de amplasare şi a devenit oarecum atractivă Atlanta, fiind capitala sudului iar din punct de vedere al aerului te puteai mişca foarte rapid. Iar în 97 s-a deschis fabrica din Canton care este la 45 de mile nord de Atlanta. S-a deschis într-un mod similar cu cea din România. În sensul că era teren viran, fabrica s-a construit complet nouă. A început cu două trepte care să ajungă la 4 trepte de extrudare care sunt şi astăzi. Deci nu a mai crescut în capacitate în ceea ce priveşte finisarea produselor mici şi mijlocii. În schimb, cu deschiderea acelei fabrici am ajuns la peste 50% din piaţa de desfacere a Americii de Nord şi am început să intrăm la producători de aviaţie de renume. Când s-a încheiat construcţia fabricii din Canton era o nouă viziune. Până atunci produceam numai pentru partea de fuzelaj a avionului, deci nu şi pentru aripi.

Ori, orice companie de renume trebuie să poată produce orice fel de produs. Aşa că în acel moment viziunea noastră a fost să putem produce şi componente pentru aripi. În 2004 fabrica din Canton s-a extins cu o presă de 16 mii de tone, este cea mai modernă şi e o
presă cu cea mai mare capacitate din lumea vestică din Europa şi America. 

Doar în Rusia există două prese mai mari care nu funcţionează la ora actuală în domeniul aviaţiei. În 2004 am cumpărat această presă. Ea exista tot în SUA însă era într-o zonă care din punct de vedere economic şi al forţei de muncă nu era propice. Plus că fabrica trebuia total retehnologizată. Noi am vrut să mutăm presa respectivă. Nu să ne mutăm în acel loc ci să aducem presa în Georgia, ceea ce nimeni n-a vrut. Am adus-o şi i- am dat drumul într-un an jumate. Practic în 2004 a fost inaugurată.

Dup aceea am câştigat în jur de 23 – 25% piaţă de desfacere. Şi am devenit un jucător foarte mare în ceea ce priveşte industria aviatică. Am reuşit să intrăm pe piaţa europeană la Airbus, unde la data respectivă nu aveam decât 10 – 15% din piaţa de desfacere”.

Pasul următor al dezvoltării a venit firesc: construirea unei fabrici în Dumbrăviţa. Au fost analizate oportunităţile din mai multe ţărin din Sud-Estul Europei: România, Polonia, Bulgaria. Până la urmă am ales România. Şi, din fericire a fost aleasă ţara noastră. Iulian Gheorghe explică de ce: „În primul rând aveam şi experienţa faptului că erau câţiva români care lucrau în fabrică. Eram doi români în fabrică. La momentul în care s-a decis că venim în România eram în fabrică de vreo 7 ani iar celălalt (domnul Ungurean) lucra de vreo 6 ani. S-au văzut rezltatele şi conducerea să fie  compatibilă cu stilul tău de management să vadă că cei din grupul fost comunist de est sunt nişte oameni care pot să gândească. Impresia lor despre România a fost făcută de munca noastră, altfel nu se lua în calcul că se poate face management şi că este o ţară în care puteau să meargă. A contat şi faptul că ne aflăm aproape de vest, eram printre ultimele ţări intrate în UE”. Iar de aici a început o altă poveste de succes care continuă şi în zilele noastre şi, cu siguranţă va fi în permanentă dezvoltare în anii următori.