Cercul de lectură

on .

lectura"A învăța să citești este ca și cum ai aprinde un foc; fiecare silabă pronunțată este o scânteie."
 Victor Hugo

Cercul de lectură

Miercuri, 11 mai , cei mai pasionați cititori ai Școlii Gimnaziale Rus au participat la dezbaterile din cadrul Cercului de lectură. Este a doua activitate din cadrul unui proiect care are ca scop promovarea și încurajarea lecturii după activitatea desfășurată în luna ianuarie cu prilejul momentului aniversar dedicat poetului Mihai eminescu.
Tematica pentru această întâlnire a fost diferențiată în funcție de nivelul de studiu. Elevii claselor a V-a și a VI-a au avut de lecturat basme populare și culte și în cadrul întâlnirii au participat la dezbaterea cu titlul ” Călători în lumea basmului!” Aceștia și-au împărtășit experiența lecturilor individuale încercând, fiecare dintre ei să demonstreze că lumea basmului este una fascinantă și că acea luptă dintre ”forțele binelui și cele ale răului” nu reprezintă altceva decât un drum al descoperirii sinelui.
Pentru cei mai mari, elevii claselor a VII-a și a VIII-a tematica propusă a fost descoperirea fascinantei lumi a prozei lui Ioan Slavici. Parcurgând nuvele lui Slavici, dar și romanul ”Mara”, aceștia au reușit să deslușească ”mistere” referitoare la viața țăranului român transilvănean. Au ”poposit” la Moara cu noroc, au însoțit-o pe Mara, mama eroină în drumul ei de la Lipova la Radna, ”l-au” ajutat pe părintele Trandafir să îi îndrepte pe sărăceni, au ”descoperit” îndeletnicirile tinerilor din acele vremuri apuse, dar frumoase precum ei au mărturisit.
În cadrul activității s-au remarcat următorii elevi: Ardelean Rebeca și Dobrican Ciprian din clasa a V-a; Cânța Maria, Chiver Anemona și Marina George din clasa a VI-a; Ciocotișan Andreea, Ciocotișan Daniel, Colta Ionuț, Nichita Vlad și Pop Nicola din clasa a VII-a; Cionte Robert clasa a VIII-a.
Îi felicit pe toți din tot sufletul pentru munca depusă, pentru implicare și seriozitate. Sper că și la următoarele activități se vor ridica la același nivel, dacă nu mai sus!
Ca o încununare a muncii lor elevii vor participa la începutul lunii iunie la o excursie care are ca obiectiv vizitarea caselor memoriale ale scriitorilor: Ioan Slavici, Octavian Goga, George Coșbuc, dar și a altor obiective turistice. Acest lucru va fi posibil cu sprijinul partenerilor noștri Asociația Nemus și Gazeta de Dumbrăvița.

Prof. Paula Bonaț

Contacteaza-ne

  • Str. Principala Nr. 244A
  • Dumbravita
  • Maramures
  • 437145
  • Romania

Urmareste-ne pe Facebook

facebook