,,FESTIVALUL PORTULUI, DANSULUI ŞI CÂNTECULUI DE PE FISCULAŞ" EDIŢIA A - VIII A

Duminica trecută a avut loc cea de-a VIII –a ediţie a “Festivalul portului, dansului şi cântecului de pe Fisculaş”, una dintre cele mai imortante manifestări culturale din judeţ. Încă o ediţie de succes, apreciată de participanţi şi invitaţi.

festivalul-portului-dansului-si-cantecului-de-pe-fisculas-editia-a-viii-aSăptămâna trecută a avut loc cea de-a VIII-a ediţie a “Festivalului portului, dansului şi cântecului de pe Fisculaş”, un eveniment de marcă devenit deja tradiţie. Ca orice lucru durabil şi evenimentul a început cu o slujbă religioasă. A urmat tradiţionala paradă a portului popular şi deschiderea oficială care a început tot cu un scurt Te Deum şibinecuvântarea dată de preotul paroh Bogdan Ciocotişan apoi discursurile oficialilor.

Sărnătoarea s-a bucurat de prezenţa preşedintelului CJ Zamfir Ciceu, fiul al satului, care a venit îmbrăcat într-o frumoasă cămaşă tradiţională, a vicepreşedintelui CJ Emil Marinescu, a unei delegaţii din Ungaria, numeroşi parlamentari, primari, directori de instituţii şi bineînţeles, directorul UAC Europe, Iulian Gheorghe, partener al evenimentului. A urmat momentul deosebit, devenit şi el tradiţie al sărbătoririi celor 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi celor 40 de tineri care au împlinit vârsta majoratului. Apoi s-a dat startul unui regal folkloric susţinute de ansamblurile din Şişeşti, Coltău, Baia Sprie, Groşi, Cehu Silvaniei, Cerneşti, Sârbi, Recea, Satulung, Berchezoaia, Dumbrăviţa. A urmat un recital susţinut de Ansamblul Tulnicul şi soliştii: Ionela Toma, Virginia Irimuş, Diana Cârlig, Ionuţ Sima, Andrei Buda, precum şi tinere talente ale comunei. Invitaţii dee onoare ai festivalului au fost Grupul Iza, Petrică Mureşan, Năstăcuţa Iuga, Radu Ciordaş, Ansamblul Naţional Transilvania. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii şi Danţi Satului cu Ioana Pricop şi Dragoş Nistorel. În concluzie, un eveniment de excepţie. Felicitări organizatorilor şi primarului Felician Ciceu. Evenimentul a fost prezentat de Octavian Butuza.


*  Felician Ciceu, primar: “Dragi dumbrăviceni, distinşi invitaţi, este o zi aleasă pentru comunitatea din Dumbrăviţa, o zi de sărbătoare prin care încercăm să păstrăm vie tradiţia portului şi obiceiurilor de pe Fisculaş, să ducem mai departe cultura strămoşilor noştri, să nu uităm ceea ce suntem şi ceea ce vom fi în continuare. Mă bucur că şi în acest an am găsit sprijinul Consiliului LocalDumbrăviţa şi pe această cale le mulţumesc şi apoi vreau să le mulţumesc partenerilor noştri fără de care în ultimii ani nu ar fi fost posibil festivalul: UAC Europe şi domnul director Iulian Gheorghe. Aş dori să mulţumesc şi Centrului Creaţiei Populare, pentru sprijinul acordat în organizarea festivalului”.
* “Vă salut şi eu la fel cum o fac de fiecare dată şi vă spun mulţumesc că mă primiţi din nou cu braţele deschise când vin acasă. Mi-e drag să văd de fiecare dată când vin aici că oamenii rămân aceeaşi pe care îi cunosc, că îşi păstrează portul şi că au nevoie de cultură. Şi acest festival, şi acest port este un mijloc prin care transmitem mai departe cultura. Într-o Europă care tinde spre secularizare este important să ne păstrăm cu demnitate identitatea naţională, să fim uniţi în diversitate, să fim identificaţi prin ceea ce am primit de la strămoşii noştri. Mă bucur că văd copiii care se apropie de cântecul, dansul şi portul popular. Europa nu aşteaptă altceva de la noi, decât să fim noi înşine, iar în acest fel suntem noi înşine”- Zamfir Ciceu, preşedintele CJ Maramureş.
* Se spune că „fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui. Ca s-o cunosti e suficient sa tragi cu ureche si sa privesti in jur. Ca s-o intelegi insa, trebuie sa-ti deschizi sufletul. Vrand sa cunosc Dumbravita am privit mereu cu admiratie locurile, dar am inteles povestea acestui loc doar stand de vorba cu oamenii. Asa, am inteles ca Dumbravita inseamna, inainte de toate credinta si traditie. Sunt cele doua lucruri care definesc cel mai bine aceasta comuna si aceasta comunitate. Si sunt, cele doua lucruri care stau la baza sarbatorii de astazi. Prin biserica, port, traditii, Dumbravita a reusit sa dainuiasca in timp si, cred eu, tot ele sunt cele care vor sta la baza dezvoltarii viitoare.
Ma consider dumbravicean si sunt deosebit de mandru ca fac parte din aceasta comunitate si ca UAC Europe sustine astfel de proiecte. Va doresc o sarbatoare frumoasa, distractie placuta si multa sanatate. Felicitari primariei si celor care s-au implicat in organizarea acestui eveniment- Iulian Gheorghe, directorul general UAC Europe”.

  • “În această zi cred că meritaţi să vă distraţi, să vă bucuraţi de programul prezentat de formaţiile venite din multe locuri, să vă simţiţi bine şi să vă gândiţi că până la anul trebuie să mai faceţi câte ceva pentru înfrumuseţarea acestei comune ”- senatorulLiviu Titus Paşca.

*”Sunt foarte onorat să mă aflu astăzi aici. Vrem să vă bucuraţi de această zi să fiţi mândri că sunteţi dumbrăviceni, că sunteţi maramureşeni şi români. Şi trebuie să fiţi mândri pentru că aveţi de ce. Localitatea dumneavoastră este un model în privinţa administraţiei publice locale, a modului în care se slujeşte în biserică, şi aici fac o referire la părintele Bogdan Ciocotişan, la modul în care colaboraţi cu mediul de afaceri şi aici mă refer la UAC Europe, la modul în care vă cinstiţi tineretul, dar şi bătrânii”-deputatul Florin Tătaru. De asemenea, deputatul PSD a oferit cărţi celor 40 de tineri care au împlinit 18 ani.

*”Am răspuns cu bucurie acestei invitaţii. În numele meu şi al primarilor prezenţi aici şi comunitpăţilor pe care le reprezentăm transmitem salutul şi felicitările noastre”Florin Talpoş, primarul oraşului Şomcuta Mare.

*”De 8 ani încercăm să refacem cumva din ceea ceavem în străfundul fiinţei noastre, din AND-ul fiinţei noastre naţională şi cred că am reuşit. O asemenea sărbătoare nu este doar naţională, ci şi europeană. Suntem naţionali şi cu atât mai mult suntem europeni”- Ştefan Mariş, Centru Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Urmareste-ne pe Facebook

facebook