„Uniți de 1 Decembrie” - un spectacol eveniment

on .

20191201 183917Ca în fiecare an, cele mai importante instituții din comuna Dumbrăvița - primărie, școală, biserică și UAC Europe - și-au dat mâna într-un spectacol eveniment, devenit deja tradiție: „Uniți de 1 Decembrie”.

Ziua Națională a României este sărbătoarea de suflet a românilor și a fiecărei comunități locale. Tocmai de aceea, în comuna Dumbrăvița, această zi specială este sărbătorită an de an așa cum se cuvine. Iar evenimentul din acest an este cu atât mai important cu cât România marchează 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 și Centenarul Marii Uniri nu s-a încheiat, deoarece anul viitor vom sărbători 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri.

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au debutat la ora 16 cu Slujba Vecerniei, săvârșită de un sobor de preoți, apoi, cu binecuvântarea PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a avut loc o seară duhovnicească cu tema „Mărturisitori și Pătimitori în timpul regimului comunist”, avându-l ca invitat pe arhimandritul Gavriil Burzo, duhovnicul Mănăstirii Breaza, fost deținut politic și ucenic al părintelui Florea Mureșean.

Pentru a marca 30 de ani de libertate și democrație, părintele Bogdan Ciocotișan le-a făcut acest dar de suflet credincioșilor, invitându-l pe părintele Burzo să le împărtășească momente deosebit și emoționante din timpul detenției în închisorile comuniste. Părintele Burzo a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru „vina” de a fi inițiat un memoriu, semnat de peste 400 de oameni, prin care se cerea eliberarea părintelui Florea Mureșan. A trecut prin cele mai cumplite închisori comuniste și prin colonia de muncă de la Canal, a îndurat foame, frig și bătăi, dar nu și-a pierdut nicio clipă credința în Dumnezeu. Arhimandritul Gavriil Burzo este un erou al zilelor noastre. Apoi, primarul Felician Ciceu a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor.

Începând cu ora 17, la Centrul Cultural Dumbrăvița a debutat programul artistic propriu-zis, care s-a bucurat de o prezenţă foarte numeroasă. Printre invitații de seamă s-au numărat primarul Felician Ciceu, Kevin Loebbaka - președinte UAC Europe, și Daniel Vărzaru - Chief Financial Officer UAC Europe, preoții din comună, cadre didactice, angajații primăriei, Ionuc Cetățean - directorul Căminului Cultural Dumbrăvița, Cosmin Dobrican, Dacian Dobrican etc. Gazda evenimentului a fost preotul paroh Bogdan Ciocotișan.

Programul a debutat cu intonarea Imnului de Stat de către Fanfara „Stibina” din Tăuții Măgherăuș, care a prezentat apoi și o suită de cântece patriotice și colinde.

A fost apoi rândul copiilor de la Școala Profesională Dumbrăvița, de la grădiniță la clasa a VIII-a, îndrumați de cadrele didactice, să prezintă un spectacol deosebit, cu cântece și poezii dedicate României.

În partea a doua a spectacolului au urcat pe scenă: Corul din Unguraș, însoțit de preotul Sabin Bogluț; Corul din Șindrești, însoțit de preotul Alin Erdei; Corul din Chechiș condus de Vasile Moje și însoțit de preotul Vasile Marc. La final, arhimandritul Gavriil Burzo a recitat două poezii învățate în închisorile comuniste, iar Grupul „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului și cele două invitate ale lor, le-au oferit spectatorilor un mini-recital deosebit. La final, toți participanții au colindat împreună „O, ce veste minunată!” și au servit o porție tradițională de fasole cu cârnați, oferită de UAC Europe. Felicitări tuturor!

„Trăim astăzi una dintre cele mai importante zile, Ziua Națională a României. Am vrut să marcăm și noi această zi deosebită, la nivelul comunei Dumbrăvița. Am depus o coroană de flori în memoria celor care s-au jertfit pentru unitatea neamului românesc, și dacă la biserică am avut parte de o lecție de istorie vie rostită de părintele Burzo de la mănăstirea Breaza, cred că ar trebui să fim cu sufletul mai aproape spre neamul și glia strămoșească. Îi mulțumesc părintelui pentru prezență și pentru frumosul cuvânt de învățătură, mulțumesc Fanfarei de la Tăuții Măgherăuș, cadrelor didactice și copiilor, corurilor din Șindrești, Unguraș și Chechiș, părintelui Bogdan, tuturor celor prezenți azi. La mulţi ani, români! La mulți ani, România!” - primarul comunei Dumbrăvița, Felician Ciceu.

„Vă mulțumesc că ne-ați invitat la acest eveniment, este o zi importantă, una dintre cele mai importante zile pe care România și poporul român le marchează. Dacă anul trecut am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire, anul acesta marcăm 30 de ani de libertate și democrație, 30 de ani de la Revoluția din 1989, și de aceea e important să fim mândri că suntem români și recunoscători celor care au luptat pentru libertatea noastră. Să știți că vă considerăm mai mult decât colaboratori și prieteni, vă considerăm frații noștri. La mulți ani, români! La mulți ani, România!” – a spus Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer UAC Europe.

De asemenea, Kevin Loebbaka le-a urat tuturor celor prezenți, în limba română: „La mulți ani!”.

  • 20191201_161858
  • 20191201_172417
  • 20191201_172920
  • 20191201_173152
  • 20191201_175221
  • 20191201_180214
  • 20191201_181514
  • 20191201_182837
  • 20191201_183209
  • 20191201_183917
  • 20191201_192555
  • 20191201_192750

Contacteaza-ne

  • Str. Principala Nr. 244A
  • Dumbravita
  • Maramures
  • 437145
  • Romania

Urmareste-ne pe Facebook

facebook